Istoric
După primul transplant de ficat, efectuat cu succes în 1953, în Statele Unite, medicul sud-african Christiaan Barnard a efectuat o operaţie similară şi în ţară natală, în octombrie 1967.
Timp de câţiva ani, el experimentase transplanturi cardiace la animale şi peste 50 de câini primiseră o inimă nouă la 3 decembrie 1967, când s-a ivit posibilitatea efectuării primului transplant uman.
Operaţia a durat nouă ore şi „mâna dreapta” a lui Barnard a fost fratele său, Marius, de asemenea chirurg; la intervenţie a participat o echipă de aproape 30 de oameni.
Pacientul, Louis Washkansky, era un comerciant de 54 de ani, suferind de diabet şi o maladie cardiacă incurabilă. „Pentru un om muribund, nu este o decizie grea, aceea de a primi o altă inimă, pentru că el ştie că altfel sigur ar muri. Dacă un leu te urmăreşte pe mâlul unui rău plin de crocodili, nu eziţi să sări în apă, convins că vei putea înota până pe malul celălalt”, va spune, mai târziu, Barnard. Donatoarea inimii avea să fie Denise Darvall, o tânără ucisă într-un accident rutier cu o zi înaintea operaţiei, în Cape Town.
Washkansky a supravieţuit operaţiei şi a mai trăit încă 18 zile, decedând din cauza unei pneumonii induse de medicamentele imunosupresoare pe care le lua, deci nu din cauza transplantului propriu-zis, pentru că noua lui inimă funcţiona perfect. Barnarnd a devenit, instantaneu, o vedeta internaţională, mai celebră decât un star de cinema. El a continuat să efectueze transplanturi de inimă.
A doua intervenţie a avut loc la 2 ianuarie 1968, iar pacientul, Philip Blaiberg, a supravieţuit 19 luni.
Dorothy Fisher a primit o inimă nouă în 1969, devenind prima persoană de culoare care a suferit un transplant. Ea a trăit 12 ani şi 6 luni după transplant.
Dirk van Zyl, care a primit o nouă inimă în 1971, a fost cel mai longeviv supravieţuitor, trăind peste 23 de ani după transplant.
Timp de câţiva ani, el experimentase transplanturi cardiace la animale şi peste 50 de câini primiseră o inimă nouă la 3 decembrie 1967, când s-a ivit posibilitatea efectuării primului transplant uman.
Operaţia a durat nouă ore şi „mâna dreapta” a lui Barnard a fost fratele său, Marius, de asemenea chirurg; la intervenţie a participat o echipă de aproape 30 de oameni.
Pacientul, Louis Washkansky, era un comerciant de 54 de ani, suferind de diabet şi o maladie cardiacă incurabilă. „Pentru un om muribund, nu este o decizie grea, aceea de a primi o altă inimă, pentru că el ştie că altfel sigur ar muri. Dacă un leu te urmăreşte pe mâlul unui rău plin de crocodili, nu eziţi să sări în apă, convins că vei putea înota până pe malul celălalt”, va spune, mai târziu, Barnard. Donatoarea inimii avea să fie Denise Darvall, o tânără ucisă într-un accident rutier cu o zi înaintea operaţiei, în Cape Town.
Washkansky a supravieţuit operaţiei şi a mai trăit încă 18 zile, decedând din cauza unei pneumonii induse de medicamentele imunosupresoare pe care le lua, deci nu din cauza transplantului propriu-zis, pentru că noua lui inimă funcţiona perfect. Barnarnd a devenit, instantaneu, o vedeta internaţională, mai celebră decât un star de cinema. El a continuat să efectueze transplanturi de inimă.
A doua intervenţie a avut loc la 2 ianuarie 1968, iar pacientul, Philip Blaiberg, a supravieţuit 19 luni.
Dorothy Fisher a primit o inimă nouă în 1969, devenind prima persoană de culoare care a suferit un transplant. Ea a trăit 12 ani şi 6 luni după transplant.
Dirk van Zyl, care a primit o nouă inimă în 1971, a fost cel mai longeviv supravieţuitor, trăind peste 23 de ani după transplant.